Despre trecut, la Pompei…

IMG_2265 Spre deosebire de Roma, Pompeiul timpuriu a traversat secolele rezistând în detalii complete, numai pentru că nu a existat un Pompei târziu. Paradoxal, focul vulcanic l-a „înghețat” în timp, oferind celor de azi iluzia intoarcerii în trecut. La fel ca memoriile, relicvele odată abandonate și uitate decvin mai prețuite decât acelea în folosință continuă. Ne concentrăm asupra lor, conștienți de fragilitatea și extincția iminentă. Astăzi, principala grijă a administrației din Pompei este conservarea care doar încetinește inevitabila ruină. Freud compară memoria cu arheologia, judecând că întocmai cum îngroparea vechilor artefacte le proteja deseori, iar relicvele din Pompei au început să se degradeze imediat după ce au fost dezgropate și expuse, la fel se degradează și memoria conștientă, lăsând numai ceea ce a fost îngropat și schimbat în mod inconștient. Străbătând străzile orașului antic, mi-am reamintit părerea unora care credeau că o oră în Pompeiul dezgropat de sub cenușă valora mai mult decât o viață întreagă dedicată paginilor lui Titus Livius. Iar Vico, filozoful de pe Via San Biagio dei Librai din Napoli, gândea că examinarea monumentelor este o poartă directă spre trecutul omenesc, preferând-o povestirilor cronicarilor și istoricilor. Ideea este îmbrățișată de mulți gânditori pe tot parcursul veacului al XIX, care opinau că relicvele simbolizează identitatea, răspunzând mai bine diverselor scopuri decât cărțile. Am pășit pe urmele romanilor, dar și pe cele ale arheologilor de secol XVIII, dintre care se distinge numele lui Winckelmann, cel care a desfășurat o laborioasă muncă de investigare, de înregistrare și de triere a obiectelor descoperite la Pompei și Herculanum. Călătoria prin trecutul pompeian mi-a ilustrat tema romanului Gradiva, în care protagonistul, un arheolog german singuratic, respinge prezentul, stă înconjurat de zidurile, cărțile și tablourile sale, fără să aibă nevoie de alt contact. În viața de toate zilele evită femeile, însă este fascinat de un basorelief clasic al unei fete din Pompeiul îngropat sub pământ. Dar, oricât ne-am înconjura de relicve și oricât am cutreiera șantiere arheologice, orice pas înainte pe care-l facem în cunoașterea trecutului nu ni-l apropie, ba dimpotrivă, ni-l face mai îndepărat, mai puțin cognoscibil. Conștiența crescută a anacronismului ne-a detașat de trecut. Cu cât cunoaștem mai bine trecutul, cu atât mai mult ne dăm seama că l-am depășit.