R A D U

IMG_3198-1

Mi-l amintesc în cel puțin două ipostaze, în sala de curs, dar mai ales pe cărări de munte, cu aparatul de fotografiat în mână. Taciturn și cerebral, retras și independent, Radu cunoștea ca nimeni altul cotloanele munților din partea de sud-vest a țării. După absolvire, și-a văzul visul cu ochii și a urcat pe Mont Blanc. Montanian pur-sânge, ciclist împătimit și fotograf talentat, gorjeanul era în același timp un hipersensibil. Patima cu care iubea munții ne impunea nouă, colegilor lui, respect. Am avut privilegiul să-i fiu alături în câteva ture montane, în Retezat, Parâng, Vâlcan, Mehedinți ș.a. Calculat, serios și rezistent, Radu se dovedea o călăuză alpină fără cusur, fascinată de frumos. Un tovarăș de drum pe care orice novice și l-ar dori.

Eram colegi, prieteni și vecini în Căminul „Tranzit” din inima Bucureștilor. Câte clipe faste nu am trăit împreună… Câte nopți nu am „pierdut” străbătând străzile în căutarea unor subiecte fotografice. De câte ori n-am ascultat muzica celor de la Pink Floyd…

Deși a fost primul la concursul de titularizare, sensibilitatea înnăscută l-a făcut să abandoneze învățământul în favoarea topografiei (între timp urmând a doua facultate), un domeniu care nu știu în ce măsură i s-a potrivit. Munca grea, condițiile meteorologice potrivnice, lipsa unui cămin, a afecțiunii, l-au șubrezit. Încet, încet, Radu a renunțat la pasiunile sale, la alpinism, drumeții, fotografie, film, limba franceză, muzică, ciclism. S-a izolat și a căutat alinare acolo unde nu trebuia.

Ultima dată ne-am văzut la poalele Făgărașilor, la Sâmbăta, în urmă cu trei ani. Părea împlinit, dar probabil numai Domnul știa ce se întâmplă cu el. Am fost la Lisa, pe urmele lui Octavian Paler, cel care spunea că „Nu există fericire de care să-ți amintești fără tristețe”.

Sâmbătă, 2 mai 2015, Radu a pierdut lupta cu viața. Drum bun printre îngeri, prietene…