Vila Misterelor

IMG_2222

În această primăvară, presa italiană de specialitate anunța redeschiderea Vilei Misterelor de la Pompei, după doi ani de lucrări de restaurare. Mi-am zis că e momentul să-mi bucur privirea cu faimoasa frescă a misterelor, o megalographia (reprezentare în mărime naturală a personajelor) de pe la jumătatea secolului I î.Hr. Într-o după-amiază tîrzie de aprilie, am ieșit pe Poarta Herculaneum, situată în nord-vestul orașului distrus de Vezuviu, am străbătut zona mormintelor celor din elita socială și poltică, către antica vilă de acum două mii și ceva de ani. Întrucât romanii credeau că sufletul neîmpăcat al celor morți putea face rău celor în viață, îi îngropau în afara orașului. Întocmai ca trecătorii antici, am zăbovit puțin în apropierea mormintelor lui Aulus Veius și Mamia, gândind că – totuși – cei de aici au avut parte de o moarte obișnuită, spre deosebire de sfârșitul năprasnic al celor din anul 79 d.Hr. Goethe, călător și el pe aceste meleaguri, tot într-o primăvară, reflecta: „Atâtea nenorociri s-au întâmplat în lume, dar niciuna nu a bucurat atât de mult posteritatea. Nu mă pot gândi la ceva mai interesant”. Grazie erupției, m-am putut desfăta cu picturile scoase la lumină cu mai bine de o sută de ani în urmă, picturi ce ilustrează inițierea într-un cult secret, al lui Dionysos, zeul vinului și al extazului mistic, al cărui cult era în mod special atractiv pentru femei. Nu prea se știe unde ar trebui să înceapă scenele și nici unde să se termine. Pot fi totuși împărțite în trei grupări: prima, scenele de pregătire – femeile sunt angrenate în lecturi rituale și pregătirea unei mese; a doua, scenele cu Dionysos și tărâmul nemuritor – o femeie aleargă înfricoșată din fața zeului, din cauza misterelor prezise de Silenus sau din cauza scenelor următoare, ritualul dezvăluirii unui falus și flagelarea unei tinere aspirante; a treia, împodobirea unei mirese, supravegheată de o matroană așezată. Figurile feminine sunt atât de proeminente. Mărturisesc că m-am simțit într-o teribilă minoritate, pe lângă femeile de pe pereți, fiind înconjurat în exclusivitate de turiste. N-am putut pătrunde în Sala Misterelor, așa că am fotografiat frescele din unghiuri pe care mi le-a permis situația.

La final, după ce am părăsit vila cu vedere (odinioară) la mare, gândul m-a dus la Amedeo Maiuri, cel care a trudit la excavarea acestor minuni din umbra Vezuviului. Iar în for, un câine de pripas ce se plimba agale printre ruine mi-a amintit de „acel câne roman”, „conservat în materia morții”, despre care a scris Lucian Blaga.