Literatură sau jurnalism?

Jurnalist, light

Preţ de mai bine de cinci ani de zile am scris pentru un ziar local dintr-un orăşel din partea de sud-est a ţării. A fost o perioadă în care am experimentat şi am încercat să fiu cât mai convingător, deşi numai uşor nu mi-a fost. O etapă cu bune şi rele, cu prieteni şi duşmani, cu crize de subiecte şi de inspiraţie ori cu temerile unor eventuale procese de calomnie. Din 2006 până în 2012, am învăţat ce înseamnă munca de echipă şi rigoarea meseriei de gazetar. Am fost mereu în alertă, căutând şi provocând informaţia, verificând-o apoi atent şi responsabil. Am lăsat timiditatea şi delicateţea la o parte, refuzând categoric versiunile autorizate, am practicat gherila culturală, fără să plec grumazul în faţa celor din „mainstream”.

Dintre dilemele vieţii de publicist, una nu-mi dă pace nici în ziua de azi. Textele pe care le-am scris sunt texte jurnalistice sau literare? Care este graniţa dintre jurnalism şi literatură? O prejudecată bine fixată în mentalul colectiv este aceea că literatura creează, în timp ce jurnalismul (doar) consemnează. Pentru scriitor, veşnicia, pentru ziarist, clipa. Cu alte cuvinte, cei doi, scriitorul şi jurnalistul, se poziţionează diferit în raport cu timpul.

Lucrurile sunt mai complicate decât par, în sensul că fiecare visează la ceea ce nu are. Un scriitor tânjeşte după o rubrică permanentă la un ziar de mare tiraj, în timp ce un jurnalist râvneşte la o carte în care să-şi adune reportajele ori comentariile politice. Presa anilor ’90 a fost invadată de scriitori, implicarea lor vehementă, cu elemente de pamflet, dovedind dorinţa acestora ca scrisul lor să fie legitimat şi de o altă instanţă decât cea obişnuită.

Se spune că ziaristica este o anexă specializată a literaturii. De aici, complexul de superioritate al literaturii, în sensul de beletristică sau litere frumoase, concept insuflat de educaţia şcolară. Sunt şi păreri conform cărora literatură reprezintă tot ce este scris, tipărit, publicat.

Pentru că textele mele spuneau direct ce aveam de spus şi mai puţin apelau la efecte estetice, se încadrau la jurnalism şi mai puţin (sau poate deloc) la literatură. Un articol de ziar moare chiar în clipa în care este citit. Un text literar pretinde ca finalitate chiar eternitatea. De aici gelozia gazetarului faţă de scriitor.

Putem departaja literarul de jurnalistic în funcţie de imaginar şi fantezie. Dacă în literatură, gradul de libertate al autorului este maxim, în jurnalism acesta este limitat de rigori specifice: evenimentul trebuie să fie recent, real, verificabil şi să intereseze cât mai multă lume. Accesul textului jurnalistic la categoriile estetice este anevoios sau interzis.

În ceea ce priveşte realitatea concretă de lectură, textul jurnalistic se disociază de cel literar printr-o anume dinamică discursivă. De pildă, prin atac, acel text introductiv care să „agaţe” cititorul şi să-l facă să citească articolul. Acesta din urmă, grăbit, vrea să fie uimit în permanenţă şi să aibă parte de o lectură plăcută, fără fineţuri lingvistice ori filosofice. Aşadar, un atac puternic, clar, informativ şi incitativ în egală măsură. Criteriul de alegere a vocabularului nu va fi în acest caz nici lingvistic şi nici semantic, ci comunicaţional: a atrage atenţia, a conchide prin reluarea mesajului principal, a convinge.