MICHELANGELO – 450

David IIILa 450 de la moartea lui Michelangelo, le-am arătat unor elevi de clasa a XII-a câteva reproduceri după operele titanului renascentist. Un gest pe care-l fac în speranţa alfabetizării vizuale a unor adolescenţi privaţi de educaţie plastică, în ciuda orelor din programa şcolară. La vârsta lor, eram şi eu un analfabet vizual. Urmam un profil tehnic, în cadrul căruia educaţia vizuală era sublimă dar lipsea cu desăvârşire. Orele de desen (tehnic) erau ţinute de o ratată ajunsă printr-un concurs de împrejurări la catedră. Auzisem totuşi de „Pietà”, „David”, „Moise”, „Judecata de apoi”, Capela Medici. Nu-mi erau străine monografiile unor mari artişti scoase de Editura „Meridiane”, profilată pe cărţi şi albume de artă. Dacă la şcoală pierdeam timpul desenând diverse piese metalice, acasă încercam şi altceva. Nimic nu mă împiedica să admir Amurgul, Aurora, Ziua şi Noaptea, cele patru sculpturi de pe sarcofagele principilor de Medici, pe care astă-vară le-am văzut în Sagrestia Nuova din biserica San Lorenzo din Florenţa.

Elevii de azi, de la profilul uman (deci teoretic interesaţi de umanismul michelangiolesc), au început să râdă la vederea sculpturilor, iar o fată „îndrăzneaţă” a pus o întrebare de „bun-simţ”: „Dar de ce o are aşa mică?”. Făcea referire la organul genital al lui David, singurul lucru care – probabil – i-a suscitat interesul.

Cum spuneam, le-am arătat mai multe sculpturi, sculpturi şi desene ale geniului toscan. Spre stupoarea mea, mulţi mi-au spus că nu le plac, în special fetele. Să fie oare de vină predilecţia sculptorului pentru trupul masculin? Pentru armonia, forţa şi vigurozitatea bărbătească? Nu! De vină este analfabetismul vizual al acestor adolescenţi debusolaţi, neobişnuiţi să privească şi să înţeleagă o operă de artă. Ochiul lor neantrenat nu simte nimic în faţa neliniştii creatoare a marelui florentin. Piatra nu le vorbeşte. Obişnuiţi mai degrabă cu falusurile supradimensionate ale „actorilor” din filmele pentru adulţi, mulţi decupează din anatomia impecabilă a lui Michelangelo doar nesemnificativul.

Ce e de făcut? Să-i alfabetizăm vizual pe aceşti adolescenţi „miopi”. Cum? Arătându-le desenele, picturile, sculpturile şi creaţiile arhitecturale ale renascentistului. Îndemnându-i să meargă să-i vadă (pe viu) lucrările. Explicându-le zbuciumul creator, asemuit cu un pisc aspru bătut de furtună. La 450 de ani de când „Gânditorul” veghează omenirea, să reflecteze la cuvintele lui Dan Hăulică: „Cât a trăit, fusese trist şi adesea singur. Astăzi o parte din el, din geniul lui, e în bucuria fiecăruia dintre noi; în mândria de a ne simţi oameni”.