Gheorghe Buzatu – in memoriam

Citesc cu surprindere pe WIKIPEDIA că „În timpul regimului comunist în România, Buzatu a activat ca un comunist convins care a aplicat convingerile sale politice şi metodele de cercetare indicate de Partid”. Mai aflu că a fost un „activist politic de extremă-dreaptă”, xenofob şi antisemit. Aceeaşi „sursă” spune că „România de după 1989 văzuse inundarea librăriilor cu scrieri virulent-xenofobe, antisemite, naziste şi neo-naziste”. Am trăit şi eu anii aceia dar, naiv, nu mi-am dat seama de această „inundare”. Dimpotrivă, căutam să cunosc mai multe despre un subiect tabu înainte de 1989, anume curentul naţional-creştin, interpretat în cheia marxistă şi combătut cu „mânie proletară” atât în perioada comunistă, cât şi în cea post-comunistă, „democratică”. Erau ani în care tânăra generaţie conservatoare şi-a făcut educaţia în afara mainstream-ului, citindu-i şi frecventându-i pe ultimii reprezentanţi ai vechilor combatanţi anticomunişti, fie ei legionari, ţărănişti naţionalişti ori naţional-liberali. A fost o educaţie făcută în linişte şi umbră. O asceză.

CZC-tatal-IZC-si-I-Mota-fila-193-G.-Buzatu-V.Roncea-Arhiva-Corneliu-Zelea-Codreanu-818x1024

Azi ca şi ieri, „analişti”, „experţi”, acreditaţi directori ori preşedinţi ai unor institute, „comitete şi comiţii” de „studii şi investigaţii”, influenţează, analizează, denaturează, schimonosesc adevărul istoric. Dacă în anii ’50, oricine rostea numele lui Corneliu Codreanu era etichetat drept „legionar”, suportând consecinţele – izolare, detenţie politică, epurarea ori moartea, după 1990, cercetătorii Mişcării Legionare sunt catalogaţi invariabil drept fascişti, retrograzi, reacţionari, revizionişti. Obsedaţi de „pericolul legionar”, noii „comisari” ai „politicii corecte” menţin gratuit angoasele stângii internaţionaliste şi atee.

Un istoric ca Gheorghe Buzatu (născut şi şcolit în Râmnicu Sărat), aplecat cu acribie, calm şi curaj asupra personalităţii controversate (dar atât de fascinante) a lui Corneliu Codreanu, dar şi asupra originilor, manifestărilor şi evoluţiei Mişcării Legionare, constituie o excepţie, o rara avis în peisajul istoriografiei româneşti. În ochii multora, punctele de vedere ale istoricului sunt extremiste, iar analizele critice vetuste. Stânga postmodernă nu-i iartă independenţa intelectuală, anticomunismul intransigent, ataşamentul la valorile tradiţionale. Tocmai de aceea, munca blândului istoric Gheorghe Buzatu îl onorează şi constituie o pildă pentru tinerii istorici.

Departe de a mă număra printre cercetătorii fenomenului legionar, mi-a plăcut să citesc Radiografia dreptei româneşti, scrisă de Gheorghe Buzatu, Corneliu Ciucanu şi Cristian Sandache (1996). Am aflat mai multe despre locul închisorii din Râmnicu Sărat în geografia crimei, o „disciplină” impusă de regele Carol al II-lea odată cu instaurarea dictaturii personale, în 1938. În prezent, atunci când se vorbeşte de închisoarea politică de la Râmnic, se exclud asasinatele de la sfârşitul deceniului al IV-lea, când capii Mişcării Legionare, în frunte cu Căpitanul, au fost executaţi. Timoraţi, istoricii ocolesc temele care pot atrage dizgraţia noilor directori de opinie şi conştiinţă „românească”.

Vintilă Horia (Caftangioglu), originar din Bălţaţi – Râmnicu Sărat, opina, în Intelectualii şi Mişcarea Legionară. Mari conştiinţe româneşti (Bucureşti, Editura Fundaţiei Buna Vestire, 2000, p. 153) – cu privire la cercetarea obiectivă şi înţelegerea profundă a fenomenului legionar, în sensul că „nici un istoric serios, care se va ocupa cu istoria secolului XX românesc, nu va putea ocoli sau ignora această extraordinară aventură spirituală pornită din străfundurile ethosului românesc”.

Profesorul-Gheorghe-Buzatu-de-Cristina-Nichitus-Roncea