FRUSTRĂRI DE VACANŢĂ

O recentă călătorie în câteva ţări din inima continentului mi-a adâncit frustrarea în ceea ce priveşte (ne)apartenenţa la Europa civilizată. Geografic, sunt central-european, numai că orice nouă vizită în ceea ce germanii numesc Mitteleuropa îmi relativizează geografia interioară şi mă azvârle de-a dreptul în „curul Europei”, adică în Balcani. Lăsând harta la o parte, oscilez între apartenenţa la mitologia Europei Centrale şi situarea în Orient, între ideea că „nu eşti în locul în care eşti, ci în locul la care aspiri” şi acceptarea pitorescului autohton, balcanic.

Mitteleuropa

Pentru germani, nici măcar din punct de vedere geografic România nu face parte din Europa Centrală

Aflat „în calea răutăţilor”, într-o zonă „gri” ori zonă „balama” a istoriei, spaţiul românesc face parte din „cordonul sanitar”, preconizat de geopoliticianul britanic H. Mackinder în 1919, la finalul Primului Război Mondial. E vorba de un cordon de state de sacrificiu, poziţionate între Germania pe de o parte şi Rusia pe de alta. „Toată istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut” spune H. R. Patapievici. Sute de ani, turcii şi-au încrucişat jetul cu ruşii, cei din urmă, „având o băşică a udului mai mare”, dovedindu-i pe cei dintâi.

Cu harta în minte, încerc să trasez o limită între centrul şi răsăritul Europei. Este mai greu decât vă închipuiţi. În „Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale”, politologul american S. P. Huntington ne plasează în afara întregii Europei, nu doar a cei centrale: „Europa se termină acolo unde creştinătatea occidentală se termină şi începe Islamul şi ortodoxia”, iar „frontiera culturală” trasată de el separă Transilvania de teritoriile extra-carpatice. Gustav Molnar, geopolitician maghiar, declară că „România ori va fi în stare să se ridice la nivelul Transilvaniei, ori va fi antrenată – târând şi Transilvania după ea – în categoria ţărilor lipsite de succes sau falimentare din zona de criză ce se întinde din Muntenegru până în Siberia”.

IMG_2293

Tineri cracovieni în centrul oraşului

Dumitru Drăghicescu spune – în „Din psihologia poporului român” (1907) că suntem „o rasă occidentală cu obiceiuri orientale”. Oare aşa-zisele noastre toalete publice ţin tot de obiceiurile orientale? N-am călătorit în Orient, dar am bănuiala că toaletele lor arată mai bine decât ale noastre. În articolul „Geopolitică şi şpriţ” („Plai cu boi”, noiembrie 2000), Andrei Pleşu spune că „există o singură demarcaţie convingătoare între Europa de Est – fie ea Centrală sau Sud-estică – şi Europa de Vest: stilistica closetelor; aceasta este, deocamdată, adevărata linie a frontului, marea cenzură, cortina olfactivă care ne desparte”. Pe când lucram la ziar, am intrat în toaletele publice de la Râmnic. În cea de la gară, din pricină că pisoarul nu avea ţeava care să preia urina m-am trezit cu bombeurile pantofilor stropite, iar în grădina publică (unde am intrat doar pentru un mic reportaj), lipsa apei curente îl obliga pe responsabil să care apă din exterior şi să evacueze murdăria prin golirea găleţilor. De miros nu mai vorbesc. În Ungaria, dincolo deci de „cortina olfactivă” de care vorbeşte A. Pleşu, de-a lungul autostrăzilor te poţi uşura în mod civilizat, fără ca privirea să-ntâlnească culoarea maronie, obligatorie în WC-urile de pe la noi.

IMG_2457

Košice (Slovacia) – un oraş central-european prietenos cu locuitorii de toate vârstele

Ce mi-a mai plăcut „la ei” (citeşte Europa Centrală)… Spaţiile publice urbane aerisite, înverzite, ce ilustrează o planificare urbană durabilă, prietenoasă cu locuitorii. Plimbându-te pe străzile unor oraşe ca Cracovia ori Košice realizezi că în centrul preocupărilor urbaniştilor stă omul, nu automobilul, aşa cum din păcate se-ntâmplă la noi (în est). În multe oraşe central-europene, cetăţenii s-au impus în faţa autorităţilor locale şi au  spus: „Gata! Aşa nu se mai poate; oraşul nu trebuie să-şi umilească oamenii forţându-i să facă slalom printre maşini”. În oraşele noastre, în contrapartidă cu ceea ce se întâmplă la vest de frontiera cu Ungaria, numărul de locuri de parcare creşte, se construiesc şosele suspendate, pasaje rutiere, adică se lansează invitaţia la trafic. Iată aşadar o altă graniţă ce poate fi trasată între Europa Centrală şi România.

În concluzie, rămân pe mai departe un frustrat care, deşi geografic e central-european, are un sentiment de ne-apartenenţă la clubul select al ţărilor din inima continentului.