TATRA ALBĂ / BELIANSKE TATRAS

IMG_2203

SVK_Tatranská_Javorina_COAVacanţa de primăvară mi-a prilejuit retragerea în sânul naturii sălbatice a Carpaţilor. Dacă anul trecut am stat pe versantul sudic al Tatrei Înalte (Vysoké  Tatry), de data aceasta am ales Tatra Albă (Belianske Tatry), un lanţ muntos din estul Munţilor Tatra. Timp de o săptămână am stat departe de forfota citadină, într-un cătun de pe Valea Javorová (Valea Frunzei, javor în slovacă însemnând frunză), suspendat la 1000 de metri, la capătul apusean al lanţului Tatra Albă, o veche aşezare de mineri, Tatranská Javorina. Ce-i drept, nu m-am rupt total de civilizaţie, întrucât am făcut incursiuni la Zakopane, Auschwitz, Cracovia şi Košice.

La-nceput de aprilie, creasta zimţuită şi solitară ţâşnea din pătura groasă de omăt, neclintită. De la fereastra camerei de hotel, masivul Muráň (1890 m), cu pereţii tăiaţi în calcarele perioadei cretacice, apoi Novy vrch (vârful Novy), ce continuă creasta spre răsărit, mă ispiteau îndeosebi dimineaţa când razele soarelui aprindeau mineralul întunecat şi rece. Paralel cu Tatra Înaltă, lanţul muntos Tatra Albă aproape că nu a fost influenţat de glaciaţiune, aici lipsind morenele, circurile ori văile glaciare atât de caracteristice munţilor din vecinătate. Pe de altă parte, veţi fi impresionaţi de calcarele şi dolomitele în pantă, acoperite de o bogată vegetaţie, locul preferat al păstorilor de odinioară, dintre care unii – aveam să aflu dintr-un album cumpărat din Poprad – români! Lângă Tatranská Javorina, Album Tatracocoţat la aproape o mie de metri, la o aruncătură de băţ de graniţa cu Polonia, satul Ždiar de pe Valea Biela (Albă) a fost întemeiat în veacul al XVII-lea de fermieri, păstori şi cărbunari, în baza legii valahe: „In the seventeenth century, thirty-two kilometres north of Poprad Town along the stream, the farmers, sheperds and charcoal burners established a dinstinctive village based on Walachian right. Up to the present days it keep traditions and our history alive – there are still people who manufacture so-called gutter violins, metal buckles, Walachian axes, pipes”. Costume populare tradiţionale pot fi încă identificate pe stradă, ca o versiune a costumelor din satul Suchá Hora de pe graniţa slovaco-polonă, nu departe de Zakopane, principala staţiune montană  din Carpaţii polonezi. La 2 iulie, urmaşii românilor celebrează Sărbătoarea Sfintei Marii în biserica ridicată în 1831.

IMG_2222

Muntele Muráň (1890 m)

Tatranska Javorina, hartă

Despre valahii din Carpaţii Nordici scrie profesorul Gheorghe Şişeştean (1954-2012) de la Universitatea din Oradea, care a întreprins mai multe călătorii la valahii din Slovacia şi Polonia. Constatările universitarului ardelean arată o realitate îngrijorătoare, tragică: încet-încet, conştiinţa identitară a vlahilor trăitori la graniţa dintre Slovacia şi Polonia se stinge. În capitolul Supravieţuiri lingvistice româneşti, din cartea „Românii care s-au stins. Valahii din Carpaţii Nordici şi românii din Ungaria”, Gheorghe Şiseştean arată că aşezările din Tatra Albă sunt locuite de o populaţie de păstori valahi, cu viaţă de munte caracteristică, dar şi cu o limbă de sorginte latină, uşor de reconstituit din rudimentele pătrunse în toponimie, port, mod de viaţă (stânele, gospodăria şi satul valah).

IMG_2105

Hotel Kolowrat

Geografia românilor care s-au stins cuprinde o zonă continuă şi compactă de sate răspândite în Tatra, Beschizi şi Moravia. „În primul an de anchetă – mărturiseşte Şişeştean – am bătut regiunea Tatrei Albe, din apropierea Popradului, făcând anchete în satele gorale (…), apoi în anii următori, am fost în zona Munţilor Beschizi, apoi în zona Moraviei, în zona sa estică numită Moravia valahă”. La Rožnov pod Radhoštĕm (Cehia) îl întâlneşte pe etnograful Jaroslav Štika, directorul de origine română al Muzeului Ţării Româneşti din localitate, autorul cărţii „Valaši a valašsko” (Valahii şi Valahia, 2007). Valasi a valassko

Situată în Moravia de Est, Valahia cehă este o regiune muntoasă, distinctă etnografic şi cultural, la graniţa cu Slovacia. Iată aşadar un nou capitol al geografiei carpatice, de o remarcabilă importanţă, un adevărat rezervor civilizaţional al Europei, cum a intuit, la vremea sa, geograful francez Emmanuel de Martonne. Vârtelniţa istoriei i-a rupt pe mocanii maramureşeni de vatră şi i-a împrăştiat pe sub măgurile Carpaţilor Nordici, în satele goralilor (goral înseamnă muntean, în limbile slavilor apuseni) din Cehia, Polonia şi Slovacia. Una dintre manifestările străvechi, nedeea carpatică, poate fi invocată în tot lanţul carpatic drept unul şi acelaşi obicei, de la Prislopul Rodnelor, pasul dintre Bucovina şi Maramureş, până pe platoul înalt al trecătorii Prislop din Tatra Albă. Deşi goralii din Slovacia nu mai memorează legătura cu etnonimul valah, apartenenţa lor la unitatea carpatică de substrat este mărturisită de onomastică, de terminologia pastorală, de toponimie, de toporul ciobănesc care, în satul Lendak de lângă Ždiar, este numit „valašsek”, adică valah.

IMG_2108

Belianske Tatras

Revenind la Tatra Albă, am reţinut că încă din 1978 guvernul cehoslovac a interzis accesul publicului, în vederea conservării peisajului şi biodiversităţii, o singură cabană adăpostind turiştii, Plesnivec („Floare de Colţ”), la 1290 metri. De asemenea, unica peşteră ce se poate vizita este Belianska, situată în extremitatea estică a lanţului muntos.

IMG_2092

Biserica Sf. Ana, Tatranská Javorina

Recomand aşadar această oază de linişte din Carpaţii de nord-vest, nu prea departe de casă, un sătuc cu 200 de locuitori, dintre care unii descendenţi din mocanii români, ajunşi aici în veacurile trecute.

IMG_2347