„HOLOCAUSTUL” ţiganilor?!

IMG_3384

Aflu din presă că în această primăvară se va deschide un muzeu al ţiganilor sau „primul muzeu dedicat romilor” (România liberă, 19 februarie a.c.). „Muzeul Culturii Romilor nu va aborda numai trecutul romilor, ci va fi un muzeu forum, agoră a experienţelor şi perspectivelor diferite despre romi, cultură şi identitate”, explică Oana Ţoiu, reprezentanta organizaţiei Romano ButiQ.

Consider binevenită o astfel de iniţiativă, deşi nu cred că o vizită într-un astfel de loc mă va ajuta să-i înţeleg pe ţigani. Am citit câte ceva despre această etnie şi am căutat să pricep de ce România are cea mai numeroasă minoritate ţigănească de pe continent.

Recent, Elena Băsescu, în calitatea sa de parlamentar european, înfiera propunerea unui tânăr ardelean referitoare la sterilizarea femeilor de etnie romă care au deja prea mulţi urmaşi. Iniţiativa tânărului cu pricina mi-a amintit că am în bibliotecă o carte intitulată „Eugenie şi modernizare în România interbelică”, un studiu al Mariei Bucur despre eugenia dintre cele două războaie mondiale, un subiect deloc minor în peisajul cultural şi ştiinţific al epocii, ce vizează implicit şi minoritatea romă.

România a avut o pleiadă de adepţi ai teoriilor eugeniste: Iuliu Moldovan, Gheorghe Marinescu, Emil Racoviţă, Dimitrie Gusti, Traian Herseni, Sabin Manuilă, Simion Mehedinţi, Iuliu Haţegan ş.a. Este evidentă dominanta transilvană a mişcării eugeniste. „Eugeniştii au făcut mari eforturi pentru un mediu civilizat, în sensul unor facilităţi publice şi al unor standarde obligatorii de construcţie igienică a locuinţei, urbanizare, modernizare. Au încercat să combată câteva tare semnificative şi foarte răspândite: mortalitatea infantilă, cea mai grea problemă pe atunci, mizeria, alcoolismul, bolile venerice, tuberculoza, trecând îngrijirea medicală în sfera responsabilităţilor statului. Au introdus consilierea premaritală, pe care mulţi dintre ei au considerat-o mai oportună decât sterilizarea forţată. Lor li se datorează introducerea programelor sociale, a orelor de educaţie fizică, a organizaţiilor de cercetaşi – Şoimii Carpaţilor: băieţi (şi numai băieţi) educaţi pentru curaj, moralitate şi responsabilitate eugenică, pentru preţuirea ideii de România”.

Oprindu-ne niţel la subiectul sensibil al sterilizării ţigăncilor, amintim că în ciuda faptului că unii autori eugenişti adepţi ai extremei drepte (de exemplu, Iordache Făcăoaru) au scris în anii ’30 despre necesitatea de a elimina ţiganii din societatea românească, aceste idei nu au fost transformate în politici după 1940. Mai mult, „România nu a mers niciodată până la sterilizarea femeilor rome, o măsură pe care regimul din Cehoslovacia a aplicat-o mai bine de un deceniu” (Daniel Chirot, „Ideology, Reality and Competing Models of Development in Eastern Europe between the Two World Wars”, Budapesta, sept. 1988).

Reprezentanta organizaţiei Romano ButiQ spune că în muzeu „va exista cel puţin o sală de expoziţie care va trata deportările din Transnistria şi Holocaustul”. Aşadar, o sală (cel puţin) care va incrimina românii pentru „relele” tratamente aplicate ţiganilor. Pentru cei care nu ştiu, fac menţiunea că guvernul român a ordonat deportări ale populaţiei de romi folosind criterii economice şi culturale, nu rasiste. Astfel, autorităţile au selectat doar grupuri nomade şi nu au dislocat ţiganii care lucrau ca muncitori calificaţi sau necalificaţi şi erau aşadar folositori pentru comunităţile în care trăiau.

E adevărat că în deceniul patru, pe măsura apropierii debutului războiului, discursul eugenist la adresa ţiganilor devine din ce în ce mai pronunţat, Iordache Făcăoaru, Sabin Manuilă sau Simion Mehedinţi vorbind despre o „primejdie mortală pentru neam”, igiena socială şi culturală cerând îndepărtarea romilor.

Revenind la „Muzeul Culturii Romilor”, pentru care guvernul alocă aproape un milion de euro, acesta n-ar trebui să prezinte doar „chinurile” la care au fost supuşi ţiganii de-a lungul vremii, ci să arate (cu adevărat) cum s-a putut dezvolta cultura unei minorităţi în sânul unei majorităţi. Pentru că nicăieri în lume, cultura ţigănească n-a găsit un teren mai propice de manifestare şi dezvoltare ca în spaţiul geografic românesc. Iar acest lucru a fost posibil numai datorită toleranţei românilor, pe care ţiganii îi acuză în prezent de „holocaust”.