GRIGORE VIERU – TREI ANI DE LA MOARTE

Se împlinesc azi trei ani de la moartea lui Grigore Vieru (18 ianuarie 2009). Prietenul său, Ion Ungureanu, a vorbit despre poet în 2010, la dezvelirea bustului său din apropierea Casei de Cultură şi a Colegiului „Al. Vlahuţă”. Iată cuvintele sale:

După cum foarte inspirat rapsodul nostru din Basarabia, dl.Vadim Gherghelaş, a rebotezat Râmnicu Sărat în Râmnicu Dulce, cred că după ce-l aveţi alături pe Grigore Vieru, meritaţi să vă numiţi şi Râmnicul Dulce. Să v-ajute Dumnezeu! De câte ori treceam împreună cu Grigore Vieru, în drum spre Bucureşti sau de la Bucureşti, pentru că mult timp şi mulţi ani am fost împreună, la Chişinău locuiam în aceeaşi curte; de câte ori treceam prin Râmnicu Sărat, totdeauna îmi plăcea să repet cuvintele marelui cronicar: „De la Râm(nic) ne tragem”. Şi lui îi plăcea lucrul acesta şi mă întreba: „Cum o zici tu?”. „De la Râmnic”, îi răspundeam. E ceva simbolic. Ieri, văzându-vă adunaţi aici (în faţa Casei de Cultură, n.n.), felul cum aţi reacţionat, faptul că aţi decis să îi puneţi monumentul aici la Râmnicu Sărat, mi-am dat seama că întradevăr, românul n-a greşit când a spus că omul sfinţeşte locul. Dragi râmniceni, aveţi forţa şi talentul de a sfinţi locul. Să v-ajute Dumnezeu să vă meargă în toate cu acest har, dar vă spun că atunci când treceam cu Grigore Vieru, nu m-am gândit că el într-o bună zi se va opri aici pentru totdeauna. E şi acesta un semn al dragostei dumneavoastră faţă de bucuriile, dar mai ales faţă de durerile românilor din Basarabia, care din păcate rămâne în afara ţării şi în multe privinţe mai este o provincie românească ocupată. Acesta este adevărul şi faptul că marele nostru poet naţional, Mihai Eminescu, a cântat durerea Basarabiei, aşa cum Octavian Goga a cântat durerea Ardealului, cu acele zguduitoare versuri: „La noi sunt codrii verzi de brad şi câmpuri de mătase / La noi atâţia fluturi sunt şi-atâta jale-n casă”; parcă erau scrise despre Basarabia. Faptul că românii vibrează la durerea fratelui care se află la greu, înseamnă că noi suntem în primul rând un popor creştin, pentru că numai un creştin poate reacţiona la durerile altui creştin, deci nu-i întâmplător că noi ne-am născut aici, că avem acest destin greu, că de multe ori Dumnezeu ne-a pus la încercare. Dumnezeu pune la încercare pe cel în care are încredere. Şi dacă i-am aduna pe toţi românii pe care i-a văzut şi i-a văzut Grigore Vieru, eu cred că am putea vedea o Românie întreagă. Nu întâmplător, iată, mă uit la dumneavoastră şi îmi amintesc de versurile lui: „Neamul meu, adunat grămăjoară, ai putea intra într-o singură icoană”. Aşa vă văd eu cu ochii lui Grigore Vieru şi atât de tare m-aş fi bucurat să asiste, să vadă, să se încredinţeze că e aşa cum a scris, pentru că toată opera lui este o declaraţie de dragoste faţă de poporul român. Să nu uităm niciodată, a fost principalul lui talent şi poate cea mai dumnezeiască trăsătură a harului său. Eu îi repetam nişte vorbe care lui îi plăceau – „Ce-ai spus tu, Ioane, când ai fost în Ardeal?”; am spus „Am venit să-mi văd Ardealul”; „Să vedeţi Ardealul?”; „Nu, să-mi văd Ardealul, că-mi aparţine mie! Îmi aparţine Oltenia, mă duc să-mi văd Oltenia; vă invit în Basarabia să vă vedeţi Basarabia, că vă aparţine dumneavoastră. Numai aşa avem atâta Românie câtă purtăm în suflet”. Asta s-o ţinem minte pentru totdeauna. Erau cuvinte cere-l însufleţeau şi continua să lucreze la opera lui care întradevăr era binecuvântată de Dumnezeu. Cuvintele scrise de dumnealui parcă ar fi tăiate în stâncă. Aduceţi-vă aminte: „Nu ştiam că doina mi-o furară / Cu străvechea şi frumoasa ţară”. El a fost un clasic în viaţă. „Nu ştiam că dor mi-era de dânsul”. Vedeţi cum se întâlnesc marile genii ale neamului nostru, în ceruri? Cred că nu va avea odihnă (asta trebuie s-o înţelegem şi s-o spunem în faţa chipului lui) până nu-şi va vedea patria, neamul, întregite. Noi, românii de dincolo de Prut, mai suntem încă ocupaţi. Cu toată declaraţia de independenţă, armate străine mai stau pe teritoriul nostru, iar opt ani de dominaţie comunistă au prefăcut Republica Moldova în paşalâc.
În casa lui Grigore de la Chişinău, în modestul apartament pe care-l avea acolo, a fost o jumătate de Românie, iar cealaltă jumătate ar fi venit dacă n-ar fi plecat el din viaţă. Doamna Raisa Vieru, prezentă aici, îi primea pe toţi singură, fără ajutoare, toţi erau hrăniţi, ospătaţi. Telefonul suna în permanenţă, începând de la Statele Unite, Germania, Franţa, de peste tot. Locuinţa lui Grigore Vieru era un stat major unde românii îşi dădeau întâlnire. I-am zis acestui suflet care aduna în permanenţă tot ce-i românesc: „Măi, Grig dragă, tu dacă ai afla că în Antarctida este un român care lucrează acolo, eu cred că-ntr-o bună zi sau o bună noapte polară, i-ai bate la uşă şi l-ai întreba: «ce mai faci, frate române, nu ţi-e frig aicea în Antarctida aceasta?»” Pentru dânsul, globul era un sat mare în care locuiau români. Avea o chemare de profet; nu exista grădiniţă, şcoală, universitate unde să fie chemat şi să nu vină. Îşi făcea opera lui de apostol al neamului, de întregitor al neamului. Acesta a fost Grig Vieru, pe lângă faptul că a fost şi un mare poet. Să-i mulţumim lui Dumnezeu că l-a trimis printre noi, nu ştim dacă l-am meritat, ceea ce ştim e că el ne-a iubit pe noi mai mult decât l-am iubit noi pe dânsul. Ceea ce faceţi dumneavoastră aici la Râmnicu Sărat este un gest şi o declaraţie de dragoste faţă de sufletul lui care merită toată dragostea noastră. Vă îmbrăţişăm pe toţi şi vă mulţumim, dragi râmniceni.

Am mai spus-o şi o s-o mai spun… Încă n-am învăţat să ne cinstim înaintaşii. Nimeni nu şi-a amintit azi că în noaptea de 18 ianuarie 2009 murea un luptător pentru limba română. Cu excepţia din imagine. Ştim să îngrijim şi să punem în valoare un monument de for public? Nici pe departe. Dovadă bustul poetului, împresurat de fecale de câine, hârtii, ambalaje etc. Cele două mici reflectoare destinate iluminării statuii nu mai funcţionează de mult, servind drept toaletă pentru maidanezi. În concluzie, amplasarea unor astfel de monumente în geografia unui oraş care-şi ignoră trecutul este de-a dreptul inutilă.