CAPCANELE ISTORIEI

Tocmai am terminat de citit „Capcanele istoriei”, cea mai recentă carte a lui Lucian Boia. În „Încheiere”, istoricul declară: „Am zice că intelectualul, mai ales el, ar trebui să fie un om liber. Nu înseamnă că şi este. E supus, ca oricine, conjuncturilor istorice şi presiunilor ideologice. Într-un fel sau altul, cariera lui e dependentă de Putere (cu atât mai mult într-un regim autoritar şi, fără doar şi poate, într-unul totalitar). Nu puţini intelectuali au de altfel fascinaţia Puterii; se simt ei înşişi mai puternici, adăpostiţi la umbra ei. În tot cazul, intelectualul are o abilitate: aceea de a găsi de fiecare dată argumente potrivite pentru a justifica şi a se justifica. Mai ales atunci când i se pare că istoria şi-a dat verdictul. Pentru intelectual, glasul istoriei este irezistibil.“
Într-un singur deceniu (1937-1947), România a trecut prin multe regimuri politice, ceea ce a modificat – uneori radical – comportamentul intelectualilor. Până la sfârşitul anului 1937, a existat o relativă democraţie. Din februarie 1938 până în septembrie 1940 – regimul personal al regelui Carol al II-lea. Statul naţional-legionar din septembrie 1940 până în ianuarie 1941. Generalul (apoi mareşalul) Ion Antonescu a condus ţara din ianuarie 1941 până în august 1944. Din august 1944 până în februarie 1945 se trece printr-o scurtă etapă democratică. Urmează guvernarea Petru Groza din martie 1945 până în decembrie 1947, când este abolită monarhia şi România devine Republică Populară. „În doar zece ani, o succesiune de şapte regimuri, acoperind întreg evantaiul politico-ideologic, de la extrema dreaptă la extrema stângă şi de la democraţie la totalitarism”.
Dintre numeroasele mărturii din carte, aleg una singură, cutremurătoare, din jurnalul lui Constantin Rădulescu-Motru: „Aflu că savantul biolog Em. Racoviţă, care a decedat de curând (1947), a trăit în ultimii ani într-o cumplită mizerie. Medicii au constatat că moartea lui a fost precipitată în bună parte din cauza subalimentaţiei. Redus la pensia sa de profesor, el a fost lipsit până şi de cel mai modest confort material”. O glorie a ştiinţei româneşti murea deci de foame în plină comunizare a României. Astfel îşi răsplătea statul valorile.