STAŢIA FEROVIARĂ – FOCAR DE INFECŢIE

Nu e prima dată când cititorii ne sesizează situaţia penibilă în care a ajuns staţia feroviară din municipiul nostru. Altădată o frumoasă carte de vizită a oraşului de pe Râmnic, monument istoric şi de arhitectură ridicat cu efort la finalul veacului XIX, gara de azi nu este altceva decât o ladă de gunoi, învăluită de aburii pestilenţiali ai mizeriei, sărăciei endemice şi degradării biologic edilitare. Odată nimerit în geografia scabroasă a staţiei feroviare, în urdorile şi fecalele ce o împresoară din toate părţile, te simţi pierdut într-un univers al patologiei şi degenerării. Olfactiv, eşti „ucis” de mirosurile de urină şi fecale, prezente în holul central, sălile de aşteptare şi pe peron. Vizual, îţi îmbogăţeşti retina cu cerşetori, câini vagabonzi, mortăciuni şi pereţii degradaţi ai monumentului istoric. Deşi există toaletă publică, râmniceanul preferă să se uşureze în aşa-numitele spaţii verzi aflate de o parte şi de alta a gării.

Iau câteva cadre cu această stare anormală de lucruri, răstimp în care câţiva „cetăţeni” îşi golesc vezica în acest mod. Un fost chioşc de ziare a fost transformat în closet şi pluteşte într-o baltă de urină, pereţii metalici ruginind din pricina hectolitrilor de lichid secretat de rinichii băutorilor de bere din apropiere. Treaba-mare se face puţin mai încolo, printre boschete, unde densitatea fecalelor mi-arată că nu puţini şi-au pus anusul la treabă într-un spaţiu care (teoretic) ar trebui să ozoneze plămânii călătorilor. Explorând geografia gării, am descoperit adăposturi pentru oamenii străzii şi vetre de foc, semn că noaptea se aprind focuri de tabără. Lemn există încă, deşi toate stinghiile băncilor pe care altădată se odihneau călătorii au dispărut. Mai sunt câteva într-un gard pe latura de sud a gării, dar până la sfârşitul iernii vor dispărea cu siguranţă.


Cine zice că nu se face turism la Râmnic? Iată un bivuac improvizat cu siguranţă de vreun turist occidental dornic să simtă îndeaproape atmosfera…


Morman de gunoi pe peronul gării


Locul în care turiştii aprind focuri de tabără


Nu vă lăsaţi păcăliţi! În loc de apă de băut, găsiţi gunoaie, mortăciuni ş.a.


Teoretic, pe o astfel de „bancă” aşteaptă călătorul

Voi încerca o comparaţie între staţia feroviară mai sus amintită şi una din Austria, ţară în care am călătorit anul trecut. Câteva zile am stat într-o suburbie a Vienei, Schwechat. De aici ajungeam în centrul capitalei cu trenul. Staţia feroviară nu avea o gară propriu-zisă şi nici angajaţi. Cu excepţia unuia care făcea curat, deşi în Austria nu prea ai cum să faci curat pentru că e curat! În loc de casă de bilete există un automat computerizat care eliberează tipul de bilet de care ai nevoie. Ai venit, ţi-ai scos biletul, ai urcat (automatul e la subsol) pe peron, a venit trenul, ai plecat. Alte dotări sunt panourile electronice de îndrumare, lăcaşurile pentru ziare, parcările pentru biciclete şi… cam atât. Simplu, curat şi eficient.


Bine că acolo nu trăiesc români (decât în număr mic). Ar fi făcut focul cu stinghiile băncilor.


Automatul de bilete

Întrebarea este: «va fi şi la noi vreodată aşa?» Nu! Staţia noastră feroviară e un pariu pierdut. Ultimii 20 de ani au desfigurat irepresibil şi ireversibil gara, transformând-o într-un buboi din care se scurge puroiul cel mai abject cu putinţă. O hazna duhnitoare din care mârlănia se revarsă în toate direcţiile, ameninţând să cuprindă întreg oraşul.
Cine este vinovat pentru această stare de lucruri? Noi! Noi toţi. Trecem nepăsători prin holul caselor de bilete ori prin faţa gării fără să ne sinchisim de situaţia jalnică în care a ajuns acest monument reprezentativ pentru construcţiile din epoca regelui Carol I. Oare ce ar spune I. C. Grădişteanu, Iosef Oroveanu şi C. C. Datculescu, râmnicenii care au obţinut mutarea gării mai aproape de oraş, văzând halul în care-a ajuns aceasta?


Proiectul staţiei ferocviare

Care-i soluţia, cum se poate îndrepta această stare de lucruri? Greu de dat un răspuns. Putem să-i copiem pe europeni, să închidem gara („prea mare pentru micul oraş” cum spune N. Iorga), să-i concediem pe angajaţi, biletele urmând a fi eliberate de un dispozitiv electronic, aşa cum se întâmplă de ani de zile în ţările civilizate. Îndepărtarea „spaţiilor verzi” ar elimina posibilitatea decorării acestora cu fecale, iar modernizarea toaletei publice ar determina (poate) râmnicenii să o folosească. E nevoie de un angajat care să facă curat pentru că România nu e Austria. De asemenea, ar fi absolut necesar un poliţist care să sancţioneze orice abatere de la conduita civilizată.