EPISOD DECEMBRIST

Întâmplător, pe 21 decembrie 1989 mă aflam în Bucureşti. Dimineaţă mă plimbam pe străzi, când, printr-un gang, în apropierea Pieţei Unirii, am văzut o mulţime de oameni îndreptându-se spre Piaţa Palatului. Purtau cu ei pancarte, steaguri şi portretele celor doi – Nicolae şi Elena Ceauşescu. Fuseseră chemaţi în piaţă pentru a se desolidariza de cei din Timişoara, oraşul în care – pe 17 decembrie – izbucnise flacăra revoltei. Erau muncitori de la întreprinderile bucureştene. I-am însoţit o bucată de drum, după care, la un moment dat, n-am mai putut merge alături de ei, miliţienii interzicându-mi acest lucru. Am decis, puţin nemulţumit de situaţie, să mă îndrept spre gară, fără să mă îndepărtez însă de traseul manifestanţilor. Mi-aduc aminte că am întâlnit în calea mea foarte mulţi miliţieni şi militari. Atmosfera era încărcată. Ieşeau în evidenţă maşinile negre, Volga ori Dacia, ce se înmulţeau pe măsură ce mă apropiam de locul destinat adunării populare.
În Piaţa Palatului n-am putut pătrunde din cauza cordonului de oameni de ordine. Mă găseam însă în faţa Sălii Palatului, atunci când Nicolae Ceauşescu şi-a început discursul. În liniştea ce domnea peste Bucureşti, s-au auzit cuvintele tiranului: „Să punem capăt amestecului puterilor străine în treburile interne ale României!”. Dacă n-au fost chiar primele cuvinte, au fost în orice caz printre cele dintâi. Au urmat aplauzele şi ovaţiile celor din piaţă. N-am rămas să ascult în continuare ceea ce spunea dictatorul. Mi-am îndreptat paşii către Gara de Nord, de unde am plecat spre casă.
A doua zi de dimineaţă, căutând la radio posturi străine, auzeam vorbindu-se despre România în diverse limbi ale pământului. Încă nu ştiam nimic de revolta celor din Bucureşti. Nu a fost nevoie să ascult prea mult radioul pentru că, după cum se ştie, înainte de prânz televiziunea a transmis despre schimbarea de situaţie din capitală. Ce a urmat se cunoaşte.