Stahanovistul din holul Casei de Cultură

Ori de câte ori paşii mă poartă prin foaierul Casei de Cultură, privirea mi se opreşte asupra unui personaj cu bască, modelat în gips în anii de glorie ai comunismului. L-am numit „stahanovistul” pentru că ilustrează cum nu se poate mai bine acea metodă de lucru bazată pe exploatarea la sânge a muncitorilor, cu scopul de a mări capacitatea de producţie. Denumirea de stahanovism vine de la minerul sovietic Alexei Grigorievici Stahanov care, în noaptea de 30 spre 31 august 1935, a depăşit planul de muncă de peste şapte ori, extrăgând 102 tone de cărbune din mina Tentralnaia Irmino, faţă de norma obişnuită de 14 tone/schimb. De atunci propaganda comunistă l-a folosit drept exemplu. Metoda sovietică de „întrecere stahanovistă, adică de muncă extenuantă pentru a putea fi evidenţiat ca „Fruntaş în producţie” a fost adoptată şi în Republica Populară Română, drept care, în 1951, a fost elaborată Hotărârea Comitetului Central al PMR cu privire la Stahanovism.