ZILNIC, NE LUĂM PORŢIA DE RAHAT…

Excrementele patrupedelor cu sau fără stăpân se usucă, trasformându-se într-un praf toxic pe care-l inhalăm ori de câte ori mergem pe stradă. Astfel, materiile fecale ale câinilor ajung în organismul nostru. „Odată ajunse în aer, fecalele sunt un mijloc de transport pentru bacterii şi paraziţi. Din cauza prafului rezultat din excremente se poate declanşa o epidemie de giardia”, declară dr. Adrian Vasile de la Facultatea de Medicină. La Râmnic, nu există stradă pe care să nu întâlneşti excremente. Spaţiile verzi sunt şi ele invadate de fecale, grădina publică fiind un adevărat pericol pentru sănătate. O plimbare prin parc te poate costa o îmbolnăvire cu paraziţi.
„Fecalele de câine se usucă în 2-3 zile şi se transformă într-un praf care este fie ingerat prin intermediul altor obiecte, fie inspirat. În primul caz, prin contaminare apar afecţiuni parazitare intestinale, din care cele mai importante sunt: toxocaroza, care duce la producerea unor larve care circulă prin organism şi hidatizoza, care duce la apariţia unor chisturi care atacă ficatul şi plămânii. În cazul inspirării, praful fecaloid duce la apariţia de reacţii alergice grave la nivel respirator, cum ar fi rinita şi astmul bronşic”, ne spune dr. Dan Leţcai, directorul unei cinici veterinare din capitală.
Ziarul „Sensul râmnicean” desfăşoară o campanie „NO MORE SHIT!”, menită să diminueze efectele nefaste ale fecalelor împrăştiate pe străzile urbei. Râmnicenii trebuie să conştientizeze pericolul pulberilor canine şi să ia atitudine. Există oraşe în care proprietarii animalelor de companie sunt amendaţi dacă nu curăţă pe urma acestora. De ce nu s-ar număra şi Râmnicul printre aceste oraşe? Până când să-i suportăm pe unii „cetăţeni” care-şi scot dulăii la plimbare, admirându-i în timp ce se uşurează pe spaţiul verde, „uitând” să împacheteze treaba-mare şi s-o pună la coş? Într-o astfel de situaţie, la Londra, amenda (maximum penalty) ajunge până la 1000 de lire sterline.
Aşteptăm aşadar din partea Consiliului Local o hotărâre prin care Poliţia Locală poate sancţiona iubitorii de animale care ne îmbolnăvesc prin intermediul prafului toxic rezultat în urma uscării excrementelor patrupedelor. De asemenea, măturarea zilnică a străzilor ar atenua efectele pericolului.


Comunitar, Str. Domnească