SCUIPĂCIOŞII

E aproape imposibil să te plimbi pe străzile târgului fără să-i vezi. Sunt scuipăcioşii! Cei cu probleme (sau nu?) salivare, care scuipă mult şi des, pe trotuar, pe bănci, pe garduri, oriunde numai în batistă nu. De altfel nici nu au batistă, la ce le-ar trebui? Sunt de toate categoriile: copii, maturi, bătrâni. Unii flegmează rapid, printre dinţi, trimiţând saliva la distanţă, lipind-o de caldarâm. Alţii scot mai întâi un fel de horcăit, după care scuipă cu sete o mucozitate vâscoasă şi purulentă. Sunt scuipăcioşi care flegmează conştienţi, cu scârbă, atunci când trec pe lângă un om pe care-l detestă, după cum sunt alţii care, în stare de ebrietate fiind, îşi împrăştie expectoraţiile fără să-şi dea seama. Există o anumită solidaritate a scuipăcioşilor; dacă într-un grup unul se apucă să scuipe, se întâmplă ca restul grupului să-i urmeze exemplul. Flegma cu boltă este o adevărată artă, pe care nu oricine o stăpâneşte. Ea se dobândeşte după mulţi ani de practică. Poate părea curios, dar pentru unii din concetăţenii noştri, salivaţia este o plăcere pe care o practică ori de câte ori au prilejul, chiar şi când se află la volan. Nu vi s-a întâmplat să vedeţi cum dintr-un automobil oprit la stop ţâşneşte un scuipat prin geamul deschis al portierei?
Sunt ţări în care scuipatul pe stradă este drastic sancţionat prin amendă. Acolo trebuie să te gândeşti de două ori înainte de a-ţi proiecta flegma pe jos. Plăcerea costă! La noi plăcerea nu costă nimic, oricine poate scuipa în stânga şi-n dreapta, de silă, de plictiseală, de căldură, de greaţă. Unora nici prin cap nu le trece că acest gest trebuie făcut în batistă sau în scuipătoare. Până când vor afla acest lucru, ne vor „decora” trotuarele cu salivă, marcându-şi teritoriul precum animalele.