SĂ NE CUNOAŞTEM PATRIILE – ROMÂNIA ŞI UE

„Un om normal are o singură patrie, restul sunt ţări”, gândea Octavian Paler. Aşa am învăţat şi noi la şcoală. Patria (pământul taţilor) e una singură. Cel ce deschide astăzi un manual de geografie de clasa a XII-a află că lucrurile s-au schimbat şi că învăţăturile de altădată nu mai sunt la modă azi. „Noua paradigmă a geografiei” spune că românul are mai multe patrii, că s-a născut într-o „patrie europeană”, întinsă de la Atlantic până la Urali. Putem spune adio unui „reacţionar” ca Simion Mehedinţi, care credea că „manualul şcolar trebuie să se realizeze după chipul şi asemănarea şcolarului român (nu există elev internaţional, iar geografia nu e o ştiinţă abstractă ca algebra)”. Noile manuale se încadrează într-o nouă orientare a geografiei româneşti – prezentarea integrată a problemelor fundamentale şi specifice ale geografiei României în cadrul geografiei Europei şi, mai ales, a Uniunii Europene. Aceasta echivalează cu: „Să ne cunoaştem patriile – România şi UE”. Din introducerea unui astfel de manual, aflăm că românii au devenit cetăţenii ai UE, „o patrie foarte mare, cu un teritoriu de circa 4 milioane de kmp (a cincea din lume), cu aproape 0,5 miliarde de locuitori (a treia din lume), cu multe etnii, culturi şi religii care converg spre o puternică unitate socio-economică, politică şi militară, în primul rând spre o pace sigură în lume”. Noua ordine mondială spală creierele elevilor noştri, învăţându-i că au mai multe patrii, mai multe etnii, religii, culturi. Geografia „se înrolează în această nouă societate a cunoaşterii care este Uniunea Europeană”. Deci, UE nu este numai patria românului, ci şi o „nouă societate a cunoaşterii”. Dublu avantaj pentru elevul de clasa a XII-a, devotat întregii omeniri, un devotament care transcende îngustele noastre loialităţi faţă de şcoală, biserică, stat, clasă şi rasă şi ne deschide drumul spre lumea largă. Doar una dintre definiţiile geografiei este „întregul teritorial, de la localitatea natală la întreaga planetă”. Ce scop mai îndrăzneţ pentru omenire decât ca fiecare persoană să devină, în teorie şi practică, un cetăţean al lumii?
Poate fără să ne dăm seama, mulţi dintre noi am devenit deja cetăţeni ai lumii, abandonând „loialităţile meschine” faţă de patrie, biserică, etnie şi statul naţional. Sclavi ai consumerismului şi utilitarismului, ne-am transformat din oameni normali în pseudo-oameni contemporani cu creierele spălate, corecţi politic, fără rădăcini, fără memorie, fără hartă interioară, fără puncte cardinale. Oameni pentru care geografia lumii e mai aproape decât geografia patriei. Cine n-ar uita de casă şi masă dacă ar fi să lucreze pe bani grei pentru Microsoft? Bill Gates i-ar fi cu siguranţă recunoscător, iar recunoştinţa acestuia i-ar ţine loc de patrie. Cine n-ar prefera autostrăzile transcontinentale?… Să te închipui dimineaţa femeie, la prânz bărbat şi seara să te culci în cyberspace cu amante de sex incert. Să dormi visându-te hibrid, un android cu inteligenţă artificială.
Odată integrată în UE, România trebuie să furnizeze cetăţeni ai lumii. Şcoala s-a aliniat şi ea ordinului de sus. Ea trebuie să şteargă acum cu buretele o întreagă tradiţie etnopedagogică şi să „spargă” grupurile organice legate prin „loialităţi înguste”. Copilul trebuie separat de familie, de sat şi de neam. El trebuie aruncat într-o societate masificată, mondializată. Odată ce grupul organic este dezmembrat – tata pleacă la cules de căpşuni în Spania, iar mama îngrijeşte bătrâni în Italia, copilul rămâne cu rudele – individul rămâne un dezrădăcinat, un izolat în mijlocul masei.
Acestea fiind faptele, rolul profesorului este mai important decât oricând. Omul nou, cetăţeanul lumii nu se poate naşte atâta timp cât icoana şi harta rămân în sala de clasă. Îndepărtând icoana şi înlocuind harta României cu harta lumii, îl separăm pe copil de familie, de sat şi de neam, transformându-l într-un robot amnezic, înstrăinat, gata să-şi nege rădăcinile şi să îmbrăţişeze „valori” fabricate în laboratoarele ideologice mondialiste.