MIRCEA V. HOMESCU – 80

Luna ianuarie a fost marcată de un fericit eveniment şi anume aniversarea unei personalităţi proeminente din urbea noastră, dr. Mircea V. Homescu. La împlinirea unei respectabile vârste, în semn de omagiu, îi dedicăm rândurile care urmează. Ne numărăm printre norocoşii care au gustat din apa vie a izvorului spiritual homescian, împrospătându-ne cugetul şi simţirea.
Medic renumit, scriitor cu condei miruit de sfânta iscodire, acest cărturar, neobosit căutător al esenţelor din măduva ideilor, ne-a împărtăşit din aventurile cărturăreşti nectarul propriilor convingeri, concluzii, judecăţi de valoare. Mircea V. Homescu nu a intenţionat să recreeze oameni, însă a reuşit să-i îmbunătăţească prin cunoaştere, cultură şi provocare.
La o întâlnire cu profesorul universitar dr. Cezar Tabarcea, după intervenţia fascinantă a vorbitorului Mircea V. Homescu, oaspetele bucureştean (specialist în ştiinţele comunicării) ne-a întrebat şoptit „La ce universitate predă colegul care a avut cuvântul? Extrem de interesant tot ce a spus!” Într-adevăr, cu acest Om de mare cultură poţi aborda orice subiect: de la artă la politică, de la religie la istoria civilizaţiilor, de la medicină, filozofie la literatură. Disertaţiile sale, numeroasele eseuri din revistele, ziarele în care a publicat sunt cuceritoare prin bogăţia informaţiilor şi argumentelor, prin caracterul persuasiv, prin originalitatea discursului asertiv. Nu mai puţin ispititoare sunteseurile din cărţile care-i poartă semnătura, cărţi în care abordează şi subiecte spinoase. Dr. Mircea V. Homescu ne-a învăţat să nu ne umilim convingerile, să asigurăm demnitate opiniilor, chiar dacă sunt incomode, să avem curajul afirmării adevărului. Experienţa de viaţă a Domniei Sale, permanent dinamică, dar şi aceea cărturărească, au avut nobile consecinţe pentru cei din jur, căci a dăruit cu generozitate din agoniseala minţii sale, a ştiut să-şi menţină verticalitatea, a putut să ţină piept situaţiilor limită. La frumoasa vârstă, dr. Mircea V. Homescu îşi probează tinereţea spiritului prin continua activitate de cercetare şi consemnare a constatărilor. Iată o confesiune de-a sa care merită luată în seamă: „Mereu am fost convins că lenea este o boală şi nu un nărav; sănătosul nu poate niciodată să fie puturos; pe mine doar în pat mă dor încheieturile, când mă mişc nu mai simt nicio durere (decât pe cele din suflet, dar pentru ele am alte droguri… o înjurătură, un sictir etc.).
Lăsând la o parte distincţiile şi titlurile cu care a fost răsplătit, se poate afirma că dr. Mircea V. Homescu este deţinătorul absolut al unui preţios trofeu, acela a stimei, recunoştinţei şi admiraţiei noastre. De aceea, îi dorim, din adâncul sufletului, sănătate, putere de muncă, zile însorite şi pline de satisfacţie.

Traian Gh. Cristea